În excursie prin ţara mea

Cluj Napoca

Aceeaşi tortură imensă. Dorul de-acasă. Îţi propui o vreme să mai faci nişte bani, iar apoi să te-ntorci victorios la iesle, spunându-ţi că a meritat . E ca o ruletă în care eşti împărţit între ceea ce ai lăsat şi ceea ce ai primit, bun sau rău de fiecare parte. Şi nu numai că ţi-ai luat dorurile, dar le-ai şi reinventat pentru fiecare potecă şi piatră bătătorită.

Ai plecat cu prea multe amintiri. Memoria îţi joacă feste. Nu vrea să uite ce-a fost frumos şi reinventează realitatea, o reală amăgire. Cât eşti acasă nu ţi-e dor, vrei doar să pleci. Când eşti plecat şi cineva scuipă acea potecă şi piatră, îţi scuipă urma. Ţara ta devine copilul tău pe care doar tu ai dreptul să-l cerţi şi să-l ierţi. Restul, n-au ce căuta în această poveste de dragoste necondiţionată. Şi dintr-o dată, nu te mai interesează colesterolul şi nici sfatul medicului. Vrei o pită din sămânţa pământului cu slănină şi ceapă muiate cu o pălincă adevărată. E suficient să te-ameţeşti cu această memorie pentru a da la o parte mizeria.

Ai revenit în excursie în ţara ta. Totul e frumos. Eşti în vacanţă. Ai uitat mirajul străinătăţii care de prea multe ori te-a-ngenunchiat cerându-ţi o plată mult prea mare. Acasă e totul mai scump, dar e plătit altfel. Şi e bine în vacanţă acasă. Te simţi ca o domnişoară venită de la pension sau ca un ficior în permisie. Toată lumea-ţi face pe plac, te îmbie cu cozonac. Cu nuci s-ar putea să nu te îmbie, căci nu te mai ţin dinţii.

E frumos acasă. Şi te întreabă toţi, “Ce mai faci?” şi tu le răspunzi cu ceea ce vor să audă:
-Excelent! Occidentul e minunat! Muncesc zi lumină, dar câştig bani frumoşi.
Toată lumea te invidiază pentru imaginea ta de România.
-Ai văzut? E fericit. S-a realizat.
-Are bani, o duce bine, dar e singur şi trist. Nimeni nu-i vrea trecutul într-o familie occidentală. Vibraţia unui estic e prea puternică la masa bogatului. E greu de trecut această graniţă morală.
-Dar oare una de-a noastră, nu şi-a găsit pe-acolo?
-E greu. Doamnele noastre visează la domni cu bani, iar domnii noştri la doamne alese.

Şi de fiecare dată Sărbătorile sunt un nou prilej pentru alte poveşti. Imaginea de România trebuie întreţinută şi povestită cu-atâta patos, încât să devină reală. Asta e speranţa din sufletul celui plecat în pribegie. Povestea la o pălincă despre lume şi viaţă care s-ar putea ca într-o zi să te caute.

Au trecut zeci de ani. În fiecare an aceeaşi excursie de vacanţă prin ţara ta. O priveşti de fiecare dată ca pe-o mireasă care ţi-a fost furată de-un bandit. O mai priveşti din când în când din gutuiul din faţa casei prin kukeru’ occidental. Tot frumoasă şi tânără a rămas, dar tu ai îmbătrânit. Eşti conştient că degeaba mai mergi la peţit, aşa că te gândeşti, că poate te-ar primi la colindat. Ţi-ar da şi-un bănuţ pentru colindă pe care să-l pui sub pernă până la anu’.
An de an te sui pe nişte roţi, pe şine sau pe aripi ca să-ţi primească în fiecare iarnă colindu’.
Ai albit. Şi barba la fel. Nu te mai ţin şalele şi genunchii de la atâta boierie occidentală, dar mai mergi încă o dată la peţit în speranţa că banditu’ a dat ortu’ popii.

Articol preluat de pe blogul “Vorbe faine din Ardeal” publicat în 25.12.2014

© Ioana Haitchi – Jeanne Christiane, 25.12.2014, Klausenburg
Foto: Cristi Vescan

© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s