Dezechilibrul dintre producţie, servicii şi lucrări

Toţi economiştii recunosc producţia ca pe regina economiei, unică a fi capabilă de a creşte cu adevărat o economie. Mai apoi se doreşte ca această producţie să nu se realizeze pe stoc, ci să aibă cât mai multe pieţe de desfacere. Cum toate calculele economice au scopul maximizării profitului, se doreşte ca această producţie să aibă costuri cât mai scăzute şi preţuri de vânzare cât mai ridicate. Economiile din ţările dezvoltate au găsit soluţia unor pieţe de muncă pentru ţările subdezvoltate, ţări care niciodată nu vor fi pe harta puterilor economice. Şi au găsit acolo o forţă de muncă aproape gratis, dar au compensat aceste costuri cu serviciile de promovare ale producţiei respective. Management, marketing, resurse umane, grile, rapoarte, reclame, costuri de deplasare şi transport, telefonie mobilă, internet, burse, you name it, nu conta. Costul scăzut al sclavului economic permitea bogatului toate acestea.
A venit vremea scadenţei, când creditele pentru confortul zilnic sau pentru business trebuiau achitate. Dacă priveşti la discordanţa dintre preţul adevărat al producţiei şi toate serviciile ataşate mărfii, rămâi fără cuvinte. S-ar părea, că cel care a gândit acel produs nu a urmat niciodată studii economice superioare, ci a fost ameţit de mirajul vânzărilor, de targetele impuse. Nu-i mai puţin adevărat, că industria IT s-a dezvoltat de o mie de ori mai rapid decât toate celelalte industrii, iar ataşarea acestor produse ca servicii la costurile mărfii a fost un pas oarecum normal pentru a marca gradul de civilizaţie şi implicit de comunicare. Costurile cu serviciile ocupă în unele cazuri şi 90% din costul total. Această discrepanţă va crea întotdeauna o bulă economică, un dezechilibru ascuns ce va mocni şi se va sparge în momentul în care pereţii devin prea subţiri, respectiv nivelul vânzărilor mai scăzut decât cel estimat. Din cauza dezvoltării industriei IT, ciclul de viaţă al unui produs/serviciu/lucrare pe piaţă este tot mai scăzut. Aşa se explică numărul mare de produse, servicii, lucrări cu o durată medie de 5 ani.

we13

Cum se adaptează ţările subdezvoltate, numite elegant de literatura economică, ţări în curs de dezvoltare, la acest calcul “nou” al unui produs ? Nicicum, căci ele nu au posibilitatea de a intra pe pieţele bogaţilor. Se creează o discrepanţă şi mai mare între economii, deoarece micile economii sunt expuse total. UE s-a străduit atât cât s-a priceput sau cât au lăsat-o marii industriaşi să acopere acest dezechilibru. S-ar părea că fondurile europene nu sunt eficiente în cazul economiilor care nu sunt organizate la nivelul celor dezvoltate. O administrare hipercentralizată se dovedeşte a fi un mare eşec şi în aplicarea şi în rezultatele finale ale acestor fonduri, care au vizat în principal crearea de noi servicii în special de şcolarizare. Ce fel de şcolarizare, specializare s-a realizat cu aceste fonduri ştim cu toţii. Zero barat. După această specializare a venit vremea fondurilor pentru cercetare. Mă scuzaţi, am un zâmbet amar atunci când ating acest subiect. Locuind în Cluj Napoca, mulţi m-ar invidia pentru “Silicon Valley” de România. Ei bine, nu. Piaţa IT a spart toată piaţa de muncă din Cluj. Dacă nu eşti IT-ist, nu ai prea multe şanse la un job adevărat. Ofertele de joburi se referă într-o proporţie alarmantă la servicii cărora ar trebui să le suporţi toate costurile pentru un presupus comision din vânzare. Dacă eşti economist şi cauţi un job, ghinion, dacă nu eşti amantă, soţie, mătuşă cu patronul.
Lăsând la o parte acest disconfort, producţia în sine suferă enorm, nu pentru că ar fi incapabili românii să o îndeplinească, ci pentru faptul că este aproape imposibil de a găsi pieţe interne şi externe pentru producţia respectivă. Nivelul sărăciei în UE este calculat la 934 Euro. Conform raportului Eurostat, nivelul sărăciei în România anului 2013 era de 40,4%. Ne-a întrecut doar Bulgaria.

Gradul de saracie-raport eurostat (2013)

Ce pieţe poţi dezvolta cu un asemenea nivel de trai ? În opinia mea, scopul principal îl constituie ridicarea veniturilor până la un venit minim lunar de cca. 1000 Euro şi scăderea preţurilor pentru produsele alimentare şi a tarifelor pentru utilităţi. Mai mult, o reorganizare administrativ-teritorială şi implicit fiscală, pentru ca banii câştigaţi pe plan local să rămână acolo şi să contribuie la dezvoltarea zonei. Spun cu voce tare: altfel nu vom reuşi. Ne putem ruga oricât, putem pupa moaşte cât de multe. Acestea nu au nicio legătură cu economia. Şi banii nu sunt ochiul dracului aşa cum se vorbeşte. Banii sunt pretenţioşi. Vor a fi folosiţi cu chibzuinţă, iar atunci când îi arunci pe fereastră, se răzbună.

© Ioana Haitchi, 11.05.2015

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s