Albind ploaia

Poetaria Journal

1800448_10152267021604533_2070873044_n

De ce eşti tristӑ?
Uite-aşa, sunt tristӑ, precum femeia care nu poate spune
un secret, douӑ, trei, cinci,
care plânge pe-ascuns ziua de ieri
şi s-a şters pe inimӑ cu lacrima din psalm.
Uite-aşa, bocesc întunericul doar noaptea,
sӑ nu-i fie sete
şi sӑ plece cu gândurile mele,
Sӑ rӑmânӑ pânӑ a scrie din mine cu alb.

Şi când a scrie despre neînceput,
sӑ mӑ trezesc dormind în braţele tale,
fӑrӑ niciun gând,
doar cu obrazul tӑu netezindu-mi pӑrul,
Sӑ stau aşa îmbrӑţişatӑ albind ploaia
şi sӑ-ţi rostesc în urechea stângӑ tot adevӑrul.

Voi merge pânӑ la prima garӑ desculţӑ,
Pânӑ la primul tren voi ronţӑi pietre,
Pânӑ la ultima haltӑ voi mânca prescurӑ.

Sӑ fi fost o secundӑ muritoare de foame
atunci când copacul prealiniştit în bӑtaia vântului
îşi purta doar tristeţea de nuntӑ
Sau o fi fost amintirea de tine şi-o ţineam în palme
de teama urgiei cuvântului?

View original post 33 more words

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s